Astrograma României

03.01.2019

În astrologie sunt foarte importante trei elemente: data nașterii, ora și localitatea. De acestea depinde cum este privit cerul la momentul respectiv. Poziția planetelor de atunci influențează parcursul vieții. Nu îl determină! Îl influențează.

Există o ramură a astrologiei care vizează „nașterea” țărilor, modul în care se dezvoltă, ce evenimente pot apărea și cum se pot modifica structurile interne. Astrologia mundană seamănă cu astrologia natală, dar are alte principii, alte puncte cheie, alte tehnici.
În cele ce urmează vreau să abordez acest tip de astrologie, destul de absent la noi. Mă voi referi în principiu la România și la analiza aspectelor astrologice pentru acesta.

Uneori determinarea nașterii unei țări poate fi dificilă. Pentru a identifica principiile de eligibilitate pentru o dată putem compara țara cu un copil. Copilul se naște în momentul în care este dezvoltat complet, mai ales din punct de vedere fizic, nașterea sa înseamnă o autonomie față de mamă, dar să avem în vedere că este doar o autonomie fizică, pentru că nu mai este conținut de mamă, este o trasare a barierelor corporale. Dar dependența de îngrijire există și după naștere.

Astfel data de naștere a unei țări este momentul în care țara este autonomă, deci proclamată independența. Are un „sistem de comandă unic”, deci un guvern unic, un singur conducător. Are granițe bine formate și nu primește suport din partea altor țări. O țară diferă de un om pentru că nașterea are loc când este independentă atât fizic, cât și socio-economic față de altele.

Să identificăm pașii de naștere ai României:

  1. 17. 01. 1859 09:30 Iași, A. I. Cuza domnitor al Moldovei
    05.02. 1859 16:22 București, A. I. Cuza domnitor al Valahiei

    Acesta este momentul copulației, așa ia naștere embrionul care va deveni România
    (Prima dată este propusă de Astrotheme ca fiind corectă pentru România, însă este o decizie pripită.
    A doua dată este indicată de Astrology Weekly drept data corectă având în vedere evenimentele prezentate de astrologul Armand Constantinescu și chiar propun o rectificare a orei natale, dar să nu uităm că este doar momentul concepției)

  2. 12. 07. 1866, Constituția României
    Testul de sarcină, documentul care atestă dezvoltarea

  3. 21. 05. 1877 10:00 București, Independența față de Imperiul Otoman
    Acesta este o independență față de un agent extern, este independența aceea corporală, dar care nu oferă autonomia unui adult. La această dată se poate analiza modul psihologic de dezvoltare, dar nu se pot estima comportamente previzibile.
    (Astrologi români iau cel mai adesea această dată ca punct de referință, dar este o etapă lipsită de finalitate în evoluția României, cel mai degrabă dacă folosim această dată putem vedea dezvoltarea timpurie a țării, dar nu dezvoltarea ei actuală)

  4. 01. 12. 1918 11:30 Alba Iulia, Marea Unire
    Aici vorbim despre integrare completă, despre o formă coerentă și conștientă a corpului și a minții. La oameni acest moment este similar cu stadiul oglinzii, în care copilul își dă seama că el este un corp întreg, unitar, nu doar o mână sau un picior.
    (Harta calculată pentru acest moment arată cel ai bine evoluția evenimentelor și este foarte precisă în predicții și coerentă în tehnicile astrologiei mundane)

După cum vedem, România, are un parcurs complex, o sarcină dificilă, un travaliu intens care în cele din urmă a dat naștere unui Săgetător, cu  Luna în Scorpion și Ascendentul în Vărsător.

Aceasta este harta pe care eu o voi utiliza pentru predicții și analizarea contextelor sociale. Dacă voi dori să vorbesc natura primară, despre acele elemente arhaice atunci voi utiliza harta din 1877. Eu recomand utilizarea ambelor, dar pentru situații diferite.

Ne auzim curând cu noi articole despre și cu România.
Numai bine!